Universitatea Petroșani, premiu pentru cele mai multe brevete
Universitatea din Petroșani a fost distinsă cu zeci de premii pentru invențiile studenților, masteranzilor și doctoranzilor, la cel mai titrat salon de inventică din Vestul României. Cei din Petroșani au luat premiul pentru cele mai multe proiecte premiate. O parte devin, în curând, prototipuri. Zeci de premii, diplome și medalii stau mărturie că universitatea din Petroșani se află în top din punct de vedere al cercetării. Studenții, masteranzii și doctoranzii au obținut un meritat loc I, după numărul mare de brevete premiate la Timișoara.

„Efortul de creație și creativitate al cadrelor didactice, împreună cu doctoranzii și unii masteranzi a dat roade. În ultimii 2, 3 ani, numărul invențiilor a crescut foarte mult și ce este îmbucurător, este faptul că unele dintre aceste invenții au ajuns la nivel de prototip, sau chiar cu aplicabilitate în economie. Noi, la acest salon am participat cu un număr mare de invenții și am obținut 8 medalii de aur, 5 de argint și 15 de bronz. Și Marele premiu”, declară prof univ dr ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Sunt teze de doctorat, finalizate cu invenții și acest lucru arată cât de importantă este aici cercetare, spun cei din conducerea universității. Iar Marele premiu a ajuns aici și pentru numărul invențiilor premiate.

„Marele Premiu s-a dat pentru instituția cu cele mai bune rezultate la acest salon de invenții și pentru calitatea tuturor invențiilor. Cele care au luat aur sunt invenții mai noi, care au aplicabilitate deja în economie. Ele au un spectru larg. De la elemente de inovare în domeniul roboților, al sistemelor și mecanismelor de mișcare, până la soluții tehnologice de gazeificare în cariere a cărbunelui, de exemplu, sau soluții tehnologice de stocare a CO2, sau a Hidrogenului în spații subterane”, mai spune prof univ dr ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani
La Timișoara a avut loc cea de-a 11-a ediție a Salonului Internațional de Inventică și Inovație „Traian Vuia”, o oportunitate valoroasă de promovare și valorificare a rezultatelor activităților de cercetare-dezvoltare-inovare, care a reunit inventatori, cercetători, antreprenori și instituții interesate de aplicarea practică a rezultatelor științifice.
Diana Mitrache