Cu copaci pe acoperiș, cel mai mare bloc din Lupeni așteaptă constructorii

bll

Este cel mai mare bloc din municipiul Lupeni, dar și cel mai degradat. Acoperișul deteriorat a permis infiltrațiile și, de aici, până la o adevărată pădure de plopi a fost doar un pas. Administrația locală promite reabilitarea acestui imobil.

Este cel mai mare bloc din municipiul Lupeni, cu sute de oamenii care trăiesc aici, iar o parte a acoperișului nici nu mai există. Așa că acum, la ultimul etaj, pe platformă, cresc copaci.
Restul clădirii este la fel de degradată, lucru pe care îl recunoaște și primarul Lucian Resmeriță.
„Blocurile, trebuie să înțelegem, au asociații, au proprietari și trebuie să aibă oameni care să fie responsabili. Dar, cum bine ați văzut pe centură, o bună parte dintre aceste blocuri, care ați văzut că nu arată foarte bine, și-au făcut asociații de proprietari și ne-au făcut solicitarea că vor să intre și blocul lor pe proiecte europene. Așa că acum avem, în acea zonă, destul de multe blocuri, inclusiv acel bloc mare la care faceți referire. Este blocul 200, cel mai mare din municipiul Lupeni și pot spune că are, în acest moment, finanțare pentru proiectul de DALI și apoi vom face și proiectul tehnic. Acest lucru se va realiza pe Tranziția Justă, proiect ce, momentan, nu a început”, declară Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Primarul spune că acum sunt în plan mai multe blocuri pentru reabilitare, iar blocul 200, pe acoperișul căruia cresc copaci, va fi reabilitat prin Programul E.L.E.N.A.
Reprezentanții ADTI Valea Jiului au anunțat lansarea primelor acțiuni pentru reabilitarea energetică a locuințelor din regiune, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții prin programul ELENA. Proiectul beneficiază de o finanțare totală de 1,9 milioane de euro, dintre care 1,7 milioane de euro sunt nerambursabili, iar suma este destinată elaborării documentațiilor tehnico -economice necesare intervențiilor. Primele 30 de blocuri din Valea Jiului vor intra în procesul de reabilitare energetică, câte 5 blocuri în fiecare UAT din regiune.

Diana Mitrache