E vreme de toamnă, cu soare și puteți ajunge în drumeții pe munte. Suntem așteptați și la premiera de la teatru, care deschide, duminică, stagiunea. La film și la lansarea episodului-pilot al unui film realizat 100% în Valea Jiului.  E și noaptea Bibliotecilor, iar la Vulcan puteți vedea mașini tunate și motoare încinse.

La Vulcan, Evenimentul Torque Society (a doua ediție), are loc în 20 și 21 Septembrie. Pasionații de automobile sunt așteptați la unul dintre cele mai mari evenimente auto ale toamnei. Sâmbătă 20 septembrie, pe bulevardul Mihai Viteazul suntem invitați de la ora 10:00, când are loc sosirea participanților, iar de la ora 14:00 se dă startul oficial. De la ora 16:00 vor avea loc concursuri spectaculoase: când decibelii vor exploda. Ziua se încheie la ora 20:00 cu festivitatea de premiere. Duminică 21 septembrie, în parcarea de la telegondolă, de la ora 11:00 se pregătesc mașinile de drift, iar la ora 13:00 începe oficial programul zilei, cu drift și întâlnirea pasionaților.

 

Și, dacă nu vă este de ajuns această ieșire între motoare, atunci să știți că puteți ajunge sus, pe munte, până pe Vârful Peleaga, cel mai înalt din Retezat. Sâmbătă 20 Septembrie, Asociația Club de Drumeții și Excursii vă dă întâlnire la Șc. Generala Nr. 5 din Vulcan, la ora 5:30 dimineață. Cei ce vin din alte părți au ora de întâlnire 6:30 în parcarea de la Kaufland. Iar dacă vreți să faceți ceva util, atunci să știți că, sâmbătă, 20 septembrie, în toate localitățile Văii Jiului au loc evenimente de ecologizare sub sloganul „Prietenul la curățenie se cunoaște!”. Este o acțiune ce are loc în toată România, grupată sub genericul Let’s do it, Romania!

 

Avem o invitație și la Petrila. Aici va fi lansat filmul The Valley realizat în clădirile conservate ale fostei mine Petrila. Spațiul post industrial de aici a fost până acum platou de filmare pentru niște tineri care au turnat aici o producție horror. Este un film realizat de un tânăr regizor, care s-a născut la Petroșani Vineri, la Casa de cultură Ladislau Schmidt, de la ora 18,00, va fi premiera episodului-pilot.

 

Haideți și la fotbal! Minerul Lupeni joacă acasă, cu ACS ARO Muscelul Câmpulung, în cadrul etapei a 4-a din Liga a 3-a. Meciul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 17,00. Fanii sunt așteptați să își susțină echipa favorită.

Avem filme și în cinematografe.

„O călătorie însemnată, îndrăzneață, încântătoare” este filmul a cărui premieră, în România, are loc în 19 septembrie, în cinema. Unele uși te poartă înapoi, altele în viitor. Există, însă, și uși care pot schimba totul. Totul pornește când, doi oameni singuri se întâlnesc la nunta unui prieten comun. Cei doi se trezesc într-o aventură captivantă și fantastică, având ocazia să retrăiască momente din trecutul lor.

 

„Regele” spune povestea lui Cameron Cade, care și-a dedicat întreaga viață – și identitatea – fotbalului american. În ajunul Combine-ului anual al ligii profesioniste, Cameron Cade este atacat de un fan tulburat și suferă o traumă craniană care i-ar putea încheia cariera.
Când totul pare pierdut, eroul său, Isaiah White – un legendar cu opt campionate la activ și un superstar cultural – îi oferă șansa de a se antrena la complexul său izolat, pe care îl împarte cu soția sa, influencerița Elsie White. Pe măsură ce antrenamentul se intensifică, carisma lui Isaiah începe să se transforme în ceva mai întunecat, aruncându-l pe Cam într-un vârtej emoțional dezorientant care l-ar putea costa mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată.

 

Avem și un film românesc pe marile ecrane. Situatioshiop- Combinații, nu relații

Trei prietene de aproximativ 28 de ani își propun să-și găsească parteneri pentru a nu participa singure la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. Pe drumul lor, acestea întâlnesc un bărbat cu viziuni tradiționaliste (Matei Dima), transformând povestea într-o confruntare plină de provocări între feminism și misoginie. Într-o lume în care un simplu comentariu online poate schimba destine, cele două tabere se luptă fără ca vreuna să iasă învingătoare.

Duminică, Teatrul Dramatic I.D Sîrbu deschide noua stagiune cu o comedie savuroasă. Aproape toți actorii de aici ajung pe scenă și  ne aduc în atenție un subiect de actualitate al zilelor noastre, cu mult umor și scene ce pot fi oricând din lumea de azi. „Opinia publică” este titlul piesei cu care se deschie stagiunea din acest an. Premierea are loc duminică, 21 septembrie  de la ora 18,00.