Coasigurații puși pe drumuri, la cozi

Zeci de oameni din toată Valea Jiului, s-au așezat, luni dimineață, la încă o coadă. Sunt coasigurații, care, după ce au fost întâi la ANAF, vin și la sediul CAS din Petroșani. Mulți sunt revoltați pentru ceea ce li se întâmplă.
Pentru că nu mai pot primi rețete compensate și nici nu mai pot beneficia de consultații medicale gratuit, zeci de oameni s-au trezit acum puși pe drumuri. Au stat inițial la coadă la ANAF, iar din prima zi a lunii septembrie s-au așezat la rând, la sediul Casei de Sănătate de la Petroșani. Toți și-au exprimat acum nemulțumirea.
„Venim să dăm actele pentru Casa de Sănătate. Am plătit și acum stăm aici și 3 zile, să dăm 3 hârtii, când puteau să facă asta prin medicii de familie. Mergi la ANAF, îți dă hârtia, apoi să o dai la medicul de familie. Și el putea să trimită la Casa de Sănătate. Hai că mai suntem câțiva sănătoși, dar la coadă stau bătrâni, bolnavi. Eu sunt asigurat, sunt fost miner, dar am soția în această situație”, a spus, revoltat, unul dintre cei aflați la coadă.
„E bătaie de joc. Ne-au tras banii o viață întreagă, ne trag acum iar. Nu e bătaie de joc? Acum plătesc iar?”, a adăugat un alt bărbat.
Majoritatea sunt foști mineri și, cum în Valea Jiului soțiile au fost casnice, acestea rămân fără posibilitatea de a accede la serviciile medicale.
„16 ani am lucrat în silvicultură, după pensia de miner. Am mai plătit și de acolo sănătatea. Și coasiguratul tot nu e are bani acum. Exact ca în țările africane suntem”, a conchis un alt bărbat nemulțumit.
„Singurul cuvânt potrivit este UMILINȚĂ față de noi. Plătesc pentru soția mea, coasigurată. Acum nu se mai poate. E o mizerie pe care au făcut-o. Am stat la ANAF, la Trezorerie și nu cred că azi intru la CAS. Și vin de la 20 de km și nu știm dacă avem tot ce trebuie și poate mai vin o dată. Toți sunt nenorociți”, a menționat altul.
„În cursul dimineții, la ghișeele Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara din Deva și Petroșani s-a înregistrat un flux foarte mare de persoane, dat fiind faptul că, începând cu data de 1 septembrie, persoanele care până astăzi au beneficiat de asigurare de sănătate prin statutul de coasigurat (soți, soții sau părinți fără venituri), pentru a nu își pierde calitatea de asigurat, au trebuit să depună documentele doveditoare ale plății CASS. Până la finalul programului de lucru cu publicul, colegii mei au preluat documentele de la toate persoanele, urmând sa le înregistreze in sistemul informatic in cel mai scurt timp, astfel încât nimeni sa nu rămână în imposibilitatea de a beneficia de servicii medicale. Totodată, ne confruntăm si cu nefunctionalitatea sistemului informatic, ceea ce duce la întârzieri mai mari in prelucrarea documentelor. Dar va asigur ca depunem toate eforturile astfel încât asigurații să nu resimta aceste disfuncționalități. Mai mult decât atât, persoanele care se afla in această situație, pot transmite documentele și prin e-mail, pentru a evita aglomerația de la ghișee”, a declarat Ecaterina Cumpănașu, director general CAS Hunedoara.
Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la data de 1 august 2025 a intrat în vigoare Legea nr. 141/2025, care modifică sistemul de asigurări de sănătate și regimul concediilor medicale. Una dintre cele mai importante schimbări este că, începând cu 1 septembrie 2025, persoanele coasigurate nu vor mai beneficia automat de calitatea de asigurat în baza contribuției plătite de un membru al familiei.
Diana Mitrache