Natalia Intotero : Recuperarea Coifului Dacic de la Cotofenesti și a brățărilor dacice reprezintă rezultatul unei colaborări instituționale între mai multe structuri ale statului

intotero

 

Autoritățile române au anunțat recuperarea unor piese de patrimoniu de importanță majoră, respectiv Coiful dacic de la Coțofenești și mai multe brățări dacice, considerate bunuri de valoare istorică și culturală deosebită.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero, a declarat că recuperarea acestor obiecte reprezintă rezultatul unei colaborări instituționale între mai multe structuri ale statului.

Potrivit acesteia, în proces au fost implicate Ministerul Afacerilor Interne, condus de Cătălin Predoiu, secretarul de stat Bogdan Despescu, precum și Parchetul General.

De asemenea, oficialul a menționat cooperarea cu autoritățile olandeze în cadrul acestui demers.

Natalia Intotero a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Culturii, dispariția acestor bunuri a fost gestionată la nivel instituțional, iar recuperarea lor confirmă eficiența colaborării dintre instituțiile implicate.

Totodată, aceasta a transmis aprecieri pentru activitatea desfășurată de echipa Ministerul Culturii în acest proces.

Vicepreședintele Camerei Deputaților a subliniat necesitatea continuării demersurilor privind inventarierea și protejarea patrimoniului cultural național, precum și a consolidării cadrului legislativ în domeniu.

Recuperarea pieselor dacice este considerată o acțiune finalizată în urma cooperării între instituții naționale și parteneri externi.