Festival cu studenții basarabeni, la Petroșani
Comunitatea, care numără câteva sute de tineri din Republica Moldova, are la Petroșani, o săptămână, în fiecare an universitar, un festival dedicată unor activități prin care studenții își expun viața de peste Prut. Sunt momentele cele mai importante în care comunitatea de moldoveni intră direct în contact cu restul mediului academic, iar tinerii sunt prinși în competiții sportive, ne arată tuturor tradițiile și obiceiurile lor, de acasă, pentru că invită pe toată lumea inclusiv să le deguste mâncarea.
„Festivalul Basarabiei începe în data de 24 martie, iar ceremoniile se țin în holul Facultății de Științe din cadrul Universității din Petroșani. Vor ține până în data de 27. Vom avea dansuri populare, bucate tradiționale, ne vom întrece la fotbal în Cupa Unirii și vor face focuri de tabără, ceva care să ne aducă aminte puțin de casă”, a spus Anatolie Dembițchi, președintele Asociației Basarabenilor din Universitatea din Petroșani.
Festivalul Basarabiei la Petroșani se încheie cu Ziua Solidarității, acel moment în care toți studenții sunt invitați la focul de tabără, pentru a fi împreună și a celebra o comunitate importantă din zona noastră.
Diana Mitrache