Ce faci când știi că un vaccin te scapă de cancer?
Acum este momentul să te vaccinezi împotriva HPV! Este îndemnul la sănătate, în condițiile în care cele mai întâlnite forme de cancer ar putea fi prevenite cu un astfel de vaccin. DSP Hunedoara se alătură acestei campanii.
Specialiștii spun că rezultatele sunt uimitoare în țări care au aplicat de câțiva ani schema de vaccinare și care au eradicat aceste tipuri de cancer.
În România, vaccinarea este gratuită pentru tinerii între 11-18 ani și, începând cu 2025, gratuită sau compensată pentru adulți până la 27-45 de ani, în funcție de categorie.
Vaccinul utilizat este Gardasil 9 și protejează împotriva a 9 tulpini de HPV cu risc ridicat. Tinerii cu vârste între 9 – 14 ani au nevoie de 2 doze (la 0 și 6-12 luni). Cei între 15 – 45 ani: 3 doze (schema 0, 2, 6 luni). Iar pentru asta este necesară o rețetă (compensată sau nu) de la medicul de familie sau medicul ginecolog, achiziționarea vaccinului din farmacie și administrarea lui.
Vaccinul nu tratează infecția existentă, ci o previne, fiind extrem de eficient dacă este administrat la vârste tinere, dar util și pentru adulți. Acesta protejează atât fetele, cât și băieții împotriva cancerului de col uterin, anal, penian, vulvar, vaginal, orofaringian și verucilor genitale, cu o eficiență de 90% în reducerea infecțiilor HPV, potrivit datelor Uniunii Europene.
Cancerul de col uterin rămâne o problemă majoră de sănătate publică în România, cu unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa. Incidența anuală este estimată la aproximativ 3.380 de cazuri noi și 1.805 decese. Cancerul de col uterin este al treilea cel mai frecvent cancer la femeile din România (după cancerul de sân și colorectal) și a patra cauză de mortalitate prin cancer la femei.
Diana Mitrache