Investiție de 1,7 milioane lei pentru regenerarea Văii Jiului. Trei proiecte strategice ar putea prinde contur

Fără titlu

 

Valea Jiului primește o infuzie importantă de dezvoltare prin lansarea unei licitații publice pentru trei proiecte strategice cu o valoare totală de peste 1,74 milioane lei.

Inițiativa, coordonată de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, vizează întocmirea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru investiții în Petroșani, Lupeni și Petrila. Fondurile provin din cadrul proiectului finanțat sub codul SMIS 333068 și marchează un pas important pentru regenerarea economică și socială a regiunii.
Proiectele sunt structurate pe trei loturi principale, fiecare având obiective clar definite. În Petroșani, se va construi un complex de servicii sociale destinat sprijinirii grupurilor vulnerabile, cu o valoare estimată la 380.165 RON. Lupeni va găzdui un centru de cercetare și promovare a biodiversității, proiectul cu cea mai mare valoare, 1,11 milioane RON, menit să transforme zona într-un reper pentru protecția mediului și turism sustenabil. La Petrila, investiția de 245.800 RON va fi destinată creării unui centru educațional și de formare profesională, EduHub, menit să stimuleze accesul la educație modernă.
Companiile interesate trebuie să livreze pachete complete de servicii, incluzând studii de fundamentare, documentațiile necesare pentru obținerea avizelor și certificatelor de urbanism, precum și documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții cu verificările tehnice corespunzătoare. Oferta poate fi depusă pentru un singur lot sau pentru întreaga procedură, cu condiția demonstrarea capacității de gestionare simultană a proiectelor.
Inițiativa reprezintă o etapă importantă în implementarea investițiilor teritoriale integrate, având ca obiectiv revitalizarea infrastructurii urbane și sociale din bazinul minier, oferind comunităților locale oportunități de dezvoltare durabilă și sprijin real pentru grupurile vulnerabile.
Monika BACIU