Minerii aduși la colaps de un director plătit mai bine ca un parlamentar
În timp ce ortacii de la Complexul Energetic Oltenia protestează la București, reprezentanții celor din Valea Jiului au chemat parlamentarii hunedoreni la Comisia de Dialog Social. Președintele Sindicatului Muntele, Darius Cîmpean a precizat că nealocarea ajutorului de stat îi duce pe mineri în situația în care abia sunt încasate salariile. La întâlnire a participat deputatul PSD Natalia Intotero, iar aceasta a aflat și cât de mult a primit Eduard Mija, directorul care a fost desemnat în perioada în care, deși a primit bani, nu a plătit certificatele de carbon. Iar din acest motiv, minerii abia pot încasa salariile. Marius Poșa, președintele Consiliului de Administrație al CEVJ i-a spus deputatei Natalia Intotero că fostul director încasa lunar 36.000 de lei. „Dacă îmi aduc aminte, acei bani pentru certificatele de carbon au fost emiși prin HG, pe vremea când era prim-ministru Marcel Ciolacu, deci aproape de un an de zile. Adică mai bine de dublu față de salariul unui ministru”, a spus Natalia Intotero, în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Prefectura județului Hunedoara. „Când vorbim de ajutor de stat, trebuie să spunem că nu e vorba doar despre plata salariilor, ci și plata furnizorilor și, practic, este pusă în pericol desfășurarea întregii activități”, a spus și Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, care a cerut să fie găsite soluțiile financiare pentru ca minele și termocentrala Paroșeni să nu ajungă iar în faza insolvenței.
Diana Mitrache