Risc iminent de avalanșă din cauza ninsorilor
Este cod galben și portocaliu la munte, iar stațiunile sunt pline de tabere pentru că este vacanța de schi. Așa că salvamontiștii au lansat un apel la prudență.
„În zona montană înaltă, vântul va sufla cu rafale de peste 100 km/h, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 20 de cm. Estimăm că riscul producerii avalanșelor va crește până la gradul 4. În consecință, nu recomandăm, în viitorul apropiat, efectuarea turelor montane de altitudine, chiar și celor mai pregătiți si experimentați dintre dumneavoastră. Având în vedere numărul mare de turiști aflați pe domeniile schiabile vă rugăm să respectați regulile de bază”, spun salvatorii din munte.
Peste 100 de apeluri au fost numai în ultimele 24 de ore la Salvamont, iar la Straja au fost 16. Astfel, potrivit unui clasament, Straja se află pe locul II în topul național în ceea ce privește numărul de apeluri la care salvatorii au acționat.
În contextul avertizărilor meteorologice valabile pentru județul Hunedoara și jandarmii montani transmit tuturor persoanelor care intenționează să desfășoare activități în zona montană următoarele recomandări:
-Înainte de a pleca în excursie, informați-vă asupra itinerariului, gradului de dificultate, starea vremii, condițiile climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu;
-Să aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă;
-Să folosiți numai drumurile deschise circulației, traseele marcate, să urmăriți marcajele de pe traseu;
-Plecați pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor.
-Asigurați-vă că acumulatorul telefonului mobil este încărcat, astfel încât să puteți avea legături în situații de urgență.
-Evitați deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă acestea sunt absolut necesare, informați-vă din timp dacă pe traseul stabilit sunt drumuri blocate.
-Evitați să plecați singuri pe munte și asigurați-vă că lăsați cabanierului datele dumneavoastră și comunicați traseul pe care urmează să-l parcurgeți.
În cazul apariției unor situații de dificultate sau risc nu uitați că aveți în permanență la dispoziție numărul unic de urgență 112.
Diana Mitrache