Minerii cer soluții urgente pentru CEVJ

cevj

 

Liderii minerilor din Valea Jiului cer soluții urgente. Cer convocarea Comisiei de Dialog Social de la Prefectură, dar merg și la București, la Ministerul Energiei. Altfel, spun liderii, soarta minerilor și a energeticienilor este absolut incertă.

Sindicatul Muntele, organizație reprezentativă la nivelul Complexului Energetic Valea Jiului, a cerut convocarea si introducerea pe ordinea de zi a Comisiilor de dialog social de la Prefectura Județului Hunedoara, cât și de la nivelul Ministerului Energiei. Vor ca problemele de aici să fie tranșate și rezolvate, deoarece au fost nenumărat discuții, fără niciun rezultat.
„În data 10 decembrie avem o Comisie de Dialog Social a cărei întrunire am cerut-o la Ministerul Energiei și, după aceea, pe data de 12 decembrie, la Prefectura județului Hunedoara, unde am cerut luarea în discuție și găsirea de soluții urgente pentru problemele noastre care sunt extrem de cunoscute și extrem de vechi. Ne referim aici la problemele privind termenele de închidere pentru minele Lupeni și Lonea, problemele privind termocentrala Paroșeni și evoluția ei viitoare, implicit realizarea grupului pe gaz, precum și nerespectarea CCM și lipsa unui dialog social la nivelul CEVJ”, declară Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, din CEVJ.
Liderii minerilor vor să explice motivele pentru care s-a ajuns aici și spun că angajații acestei companii trebuie să știe și au dreptul să afle ce le rezervă viitorul.
„Sperăm ca aceste întâlniri să nu rămână doar niște întâlniri punctate, ci ele să se concretizeze în soluții favorabile angajaților, CEVJ și, implicit, Văii Jiului”, mai spune Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, din CEVJ.

Diana Mitrache