E vreme de toamnă capricioasă și, dacă aveți timp, urcați la munte. Avem și spectacole de teatru pentru mari și mici, filme bune la cinema și spectacole live. Dar puteți ajunge și în Defileul Jiului, duminică, pentru un eveniment unic: canonizarea, la Mănăstirea Lainici, a Sfântului. Mucenic. VISARION TOIA. E vremea de drumeții, cu soare și temperaturi care încă îndeamnă la o plimbare pe cheile dintre stâncile muntoase ale Văii Jiului, pentru că vor fi și intervale orare fără ploi.

Iar dacă ploaia nu ne va lăsa să ieșim, atunci haideți, vineri și sâmbătă seara la The Station. Călin Pop, liderul trupei Celelalte cuvinte va susține un concert acustic, vineri seara, de la ora 19,00. Sâmbătă, în același loc va fi concertul cu intrare liberă NO WORTH OF MAN (Brutal Metal – UK). Sunt pe afiș și două trupe din Ungaria.

La Casa de Cultură Ladislau Schmidt din Petrila este Balul Bobocilor la liceenii de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”, iar la Uricani, tot la Casa de Cultură sunt liceenii de la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.

Avem  și filme bune la cinema. GHEȚURI BLESTEMATE ajunge la noi în premieră, la finele acestei săptămâni. Filmul spune povestea unui tip care fuge și se izolează de lume, până când, într-o zi, în pustiu, descoperă un avion prăbușit.  În interior, milioane de dolari.

Cei mici sunt așteptați în JUNGLA VESELĂ – AVENTURI ÎN ERA DINOZAURILOR – o animație cu animalele din jungla care cad, printr-un portal al timpului, pe care extratereștrii au uitat să îl închidă.

 

Rămânem în lumea SF și putem merge să vedem pelicula PREDATOR, ȚINUTURI SĂLBATICE. Este o poveste din viitor, pe o planetă îndepărtată, unde un tânăr este izgonit de propriul trib. Dar acolo va găsi un nou prieten, un android, cu care va pleca într-o aventură inedită.

 

Și, dacă vreți în tribune, atunci trecem la sport. Sâmbătă are loc un meci de fotbal între Minerul Lupeni și ACS Mediaș. Echipa din Valea Jiului a obținut 2 victorii în ultimele 2 etape. Partida contra celor de la Mediaș se va juca pe stadionul din Lupeni, de la ora 14:00. Tot în acest weekend, CSM Mihai Viteazu Vulcan își continuă parcursul în Campionatul Național de handbal. Echipa de junioare 3 va întâlni mâine CS Jiul Rovinari 2016. Partida se va juca la Vulcan, de la ora 13:30.

La Teatru, sâmbătă avem, „Repetiție generală”. Piesa nu este o poveste despre teatru. Este o comedie plină de umor negru și de cinism cu eroi simpli, oameni oarecare, s-ar zice, care pregătesc lovitura vieții lor.

„Hansel și Gretel” e frumoasa și ingenioasa poveste a doi frați abandonați în pădure, ne așteaptă la teatrul din Petroșani, duminică, 9 noiembrie, de la ora 12,00. Și, tot duminică, seara, de la ora 18,00, la teatru suntem așteptați la ,,Cina de adio” – o comedie irezistibilă cu doi prieteni, o soție și o mulțime de probleme, jucată de actorii din Teatrul de Vest Reșița.

 

Diana Mitrache