Spitalul din Lupeni are secție nouă de Paliative
O secție cu paturi pentru bolnavii în stare terminală a fost deschisă și la Spitalul Municipal din Lupeni. Era necesară, spun și medicii de aici, iar planurile administrației vizează transformarea unei vechi clădiri într-un astfel de centru dedicat oamenilor bolnavi și chiar aparținătorilor lor.
Noul compartiment de îngrijiri paliative este deja funcțional și aici poate ajunge orice bolnav grav, dacă are un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist, o scrisoare medicală și un act din care să se facă dovada că are nevoie de îngrijiri paliative. Iar la Lupeni sunt 8 paturi pentru această activitate, atât de necesară.
„Este nevoie de un compartiment cu îngrijiri specializate pe paliație, pentru că sunt foarte mulți bolnavi oncologici, dar și foarte mulți bolnavi cu comorbidități, într-un prag al evoluției, în care depind de îngrijiri de specialitate. Nevoia este mare și structurile care existau, înainte de a se deschide compartimentul de la Lupeni, nu făceau față. Era o listă mare de așteptare și o nevoie fără o soluție imediată”, declară dr Mihai Burdan, medic Spitalul municipal Lupeni.
Secția a fost realizată printr-o investiție la acest spital, iar cei din administrație spun că nu se vor opri aici. Pentru că numărul de solicitări este unul mare.
„Muncim de cel puțin 2 ani și jumătate pentru a ajunge la clipa la care am ajuns acum câteva zile. A fost o muncă foarte intensă și am reușit să identificăm medicul. Am avut foarte multe solicitări de la pacienți. Avem la Petroșani câteva paturi, la Vulcan, dar se dorea foarte mult să facem cumva să ne acredităm și noi și pentru acest domeniu, care este unul destul de căutat în Valea Jiului”, afirmă Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
O clădire veche, în care era cândva maternitatea municipiului Lupeni, va intra în reabilitare și aici va fi făcut un adevărat centru de îngrijiri, unde să vină și pacienții și chiar aparținătorii lor să poată avea un pat.
„Noi am reușit să facem în așa fel încât, săptămâna viitoare, vom relua licitația care a existat pentru o clădire nouă, cea de la fosta maternitate. Se va face un centru, cu aproximativ 3 milioane de euro. Va fi un centru nou-nouț, unde sunt inclusiv locuri de parcare, iar pentru centru toată tehnologia de care are nevoie un pacient. Iar un etaj deasupra acestor saloane, care vor fi bine utilate, vom avea și camere pentru aparținători. Licitația este luna aceasta și, din martie, anul viitor, începem lucrările la acest obiectiv”, mai spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Spitalul din Lupeni are, pentru această secție care a fost deschisă de câteva zile, personal calificat pentru activitatea de îngrijire a bolnavilor în faze terminale ale bolii. Investiția de anul viitor va aduce, însă, o nouă rază de speranță pentru acești bolnavi, ca și pentru familiile lor.
Diana Mitrache