Bărbatul care a vandalizat mașini în Vulcan a fost identificat
Screenshot
Polițiștii din municipiul Vulcan au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea mai multor furturi din autoturisme.
În urma apariției, în mediul online, a unor imagini și informații care indicau existența unui posibil fenomen infracțional pe raza municipiului Vulcan, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări cu privire la comiterea a patru infracțiuni de furt calificat, dintre care două în forma tentativei.
Ca urmare a activităților investigative și a probatoriului administrat, la data de 30 octombrie 2025, polițiștii au identificat prezumtivul autor al faptelor: un bărbat de 25 de ani, din județul Caraș-Severin, care locuia fără forme legale în municipiul Vulcan.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, o parte din prejudiciul creat a fost recuperată. Totodată, instituția subliniază că, până la apariția imaginilor și informațiilor în spațiul public, la nivelul Poliției Municipiului Vulcan nu au fost înregistrate sesizări privind astfel de fapte.
IPJ Hunedoara reamintește cetățenilor importanța sesizării de îndată a poliției în cazul constatării unor fapte de natură penală și recomandă evitarea publicării informațiilor în mediul online înainte de informarea autorităților, pentru a facilita o intervenție promptă și eficientă.