De la piață în cămară, în sezonul murăturilor

Fără titlu

 

Piața e plină de oferte și, de la legume și fructe, până la borcanele gata preparate cu zacuscă, ardei murați, hrean în oțet și ciuperci murate, toate așteaptă să ajungă în cămări. Gospodinele vin, se uită la prețuri, compară cu ce găsesc în supermarket-uri, pun în balanță și calitatea și iau o decizie.

„Am venit să caut roșii de bulion. O să văd care sunt prețurile. Mă uit și în supermarket, deseori, dar roșii pentru bulion la piață doar dacă găsesc”, a spus o doamnă.
Și comercianții, nu toți producători, sunt de acord că prețurile lor ar fi mai mari, dar susțin că aici, la piață, e marfă din România. „Sunt foarte mulți oameni care vin să ia de la noi, pentru că, și dacă e mai scump, e marfă de-a noastră”, spune o vânzătoare.
În piețele de la noi ajung și mcii producători, oameni care au culturi de legume și care aduc aici marfa culeasă din propriile gospodării. Ei sunt și cei mai căutați și tot ei sunt cei care aduc aici conserve gata preparate, al căror preț este mai mare.
Un borcan cu dulceață de fructe costă între 25 și 35 de lei. Unul cu pastă de ardei, numai bună de pus la mâncare 12 lei și cu 15 lei poți lua un borcan cu ciuperci murate. 20 de lei este și un borcan cu hrean murat, la piață, iar roșiile le găsim de la 6 la 20 de lei pe kilogram. Vinetele pentru zacuscă sunt 4 lei și tot atâta costă și un kg de gogonele, în timp ce ardeii se vând cu 8 lei.
Drumul lor de la piață, la cămară ține de buzunarul și priceperea fiecăruia și, așa cum spun precupeții: fiecare om arată, după cum mănâncă.

Diana Mitrache