Predă fizica la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” de la Petrila, dar este ambasadorul eTwinning din județul Hunedoara.
A reprezentat Hunedoara la conferința de la Mamaia, alături de alți 74 de ambasadori care au fost prezenți.
Proiectul eTwinning este un proiect cofinanțat de Comisia Europeană care facilitează cadrelor didactice crearea de proiecte de colaborare interșcolară pentru elevi, utilizând platforma europeană European School Education Platform. Îi ajută pe tinerii liceeni să facă schimburi de experiență cu colegi de ai lor din toată Europa și facilitează accesul la cele mai importante proiecte de dezvoltare europene dedicate elevilor.
„Evenimentul de la Mamaia a marcat aniversarea a 20 de ani de eTwinning la nivel european și 18 ani la nivel național, reunind peste 74 de ambasadori din întreaga țară. Această conferință aniversară a oferit un cadru privilegiat pentru celebrarea evoluției platformei eTwinning, dar și pentru aprofundarea colaborărilor și schimbului de bune practici între ambasadori. M-am implicat mereu activ în sesiunile de lucru, atelierele și dezbaterile care au vizat atât consolidarea rețelei eTwinning, cât și dezvoltarea unor strategii inovatoare pentru învățământul digital și colaborativ”, spune Nicoleta Cîndea.
Contribuția sa a adus valoare adăugată discuțiilor, subliniind importanța adaptării educației la nevoile actuale ale elevilor și profesorilor, prin utilizarea creativă a tehnologiei și a colaborării interculturale.
Nicoleta Cîndea este unul dintre profesorii activi în promovarea eTwinning în județul Hunedoara, conferința de la Mamaia fiind un moment esențial de reflecție asupra progresului realizat în cei aproape două decenii de eTwinning, dar și o oportunitate de a contura direcții noi pentru viitor, în care educația digitală și colaborativă să devină un standard în școlile românești.
eTwinning România a deschis înscrierile pentru toate cadrele care doresc să se califice. Acestea vor avea loc online în perioada septembrie-noiembrie 2025 și cuprind cursuri dedicate cadrelor didactice cu sau fără experiență. Sunt 120 de locuri în 6 grupe, iar înscrierile se fac până în 14 septembrie. Selecția candidaților se va face în ordinea primirii formularelor.
Diana Mitrache