Tânărul de 33 de ani a fost prins în Cluj Napoca de către ofițerii BCCO și procurorii DIICOT, după ce a vândut unui investigator sub acoperire cannabis. Cercetat pentru trafic de droguri, hunedoreanul a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara, pentru că este din Petroșani și chiar el a susținut că lucrează în Valea Jiului și i-ar fi greu să tot meargă la Cluj, la proces. Doar că fapta s-a petrecut la Cluj, așa că dosarul a ajuns la tribunalul de acolo.
”În data de 19.07.2023 inculpatul s-a întâlnit pe raza judeţului Cluj cu investigatorul sub acoperire şi i-a predat acestuia o pungă transparentă din plastic şi vidată, care conţinea o substanţă vegetală de culoare verde-oliv, despre care i-a spus investigatorului că este cannabis, primind în schimb suma de 1.000 lei. În aceeaşi zi investigatorul a predat organelor de cercetare penală substanţele cumpărate, acestea fiind trimise la laborator pentru analize. Faptul că inculpatul a traficat droguri este confirmat şi de declaraţia martorului denunţător (…) Acest martor îl cunoaşte pe inculpat ca fiind o persoană care vindea droguri, dar şi de rezultatele percheziţiei informatice efectuate asupra terminalul mobil (…)din care reiese că inculpatul avea preocupări legat de droguri”, se reține din dosarul procurorilor. Tânărul a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare. Mai trebuie să plătească 10 mii de lei cheltuielile făcute de stat cu ancheta și judecata, dar și să efectueze 60 de ore de muncă în folosul comunității.