În Valea Jiului, sunt elevi care au intrat la liceu cu medii sub 5. Profesorii recunosc că este o anomalie, dar avem 19 elevi care nu au luat 5 la evaluarea națională, iar la liceu vor fi nevoiți, la final, să scoată minim 6 la examenul de Bacalaureat.
Cea mai mică medie din Hunedoara, cu care un elev a intrat la liceu este în Valea Jiului. Aici, la Liceul Tehnologic Lupeni, , la secția Mecanică ultima medie cu care a fost admis un elev este 1.65.
La Liceul din Baru Mare, secția Turism și alimentație, un elev a intrat cu 2.65. Îi urmează un elev care a fost admis la Liceul Teoretic Teglaș Gabor din Deva, secția Turism și alimentație, care a luat 2.86 și, un alt elev a ajuns la Liceul Tehnologic Mihai Viteazul Vulcan, la secția Mate Info cu 3.37. Acești copii vor trebui să ia la Bacalaureat minim 6, sau, așa cum spun profesorii, să se reorienteze.
„Unii dintre ei, poate, se ambiționează și reușesc să se ridice, astfel încât, în clasa a XII-a să poată lua media 6,00 la Bacalaureat, iar alții, pe parcursul clasei a IX-a, își dau seama că nu reușesc să facă față și au și alte variante. Sunt alte licee, alte specializări și se fac transferuri în acest sens”, declară Ramona Stănescu, director Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva
La Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva este și cea mai mare medie din Valea Jiului și tot aici media de admitere este cea mai mare.
„Suntem încântați că mediile de intrare de anul acesta sunt bune și foarte bune chiar. Suntem onorați de faptul că unii dintre cei mai buni elevi ai Văii Jiului au ales liceul nostru și pot să vă spun că, pentru cele 4 clase avem medii de admitere mari și foarte mari. La clasa de Matematică Informatică, cu intensiv informatică, prima medie este 9,60 și avem 8 elevi cu media peste 9,00. Iar ultima medie din această clasă este 6,92. La specializarea Științele naturii, la clasa de intensiv engleză, avem elevul cu cea mai mare medie din Valea Jiului, 9,75, respectiv, ultima medie din această clasă este 6,90. Iar la cea de a doua clasă de Științe, prima medie este 9,62, iar ultima 6,12. La clasa de Științe sociale, prima medie este 9,07, iar ultima medie este 6.85”, mai spune Ramona Stănescu, director Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva.
Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani, are ultima medie, la profil real, matematică- informatică, 5.90, iar aici este cel mai dur examen de Bacalaureat la matematică, la Bacalaureat. La fel este și la Liceul Teoretic Mircea Eliade din Lupeni unde, tot la secția Mate- Info, ultima medie este 4,67.
Situația este similară și la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Petrila, la același profil de Mate Info, unde ultima medie este doar 3.65.
La Colegiul Economic Hermes, profil Economic, ultima medie este 5.52, în timp ce la Liceul Tehnologic Retezat Uricani, profilul Turism și Alimentație, ultima medie este 3,95.
Diana Mitrache