Termocentrala din Valea Jiului ar putea fi repusă în funcțiune luna viitoare. O spune directorul general Eduard Mija, iar primele piese de care este nevoie au sosit deja.

Termocentrala nu mai poate funcționa, după ce un transformator a luat foc. În aceste zile, ajung în Valea Jiului benzile care le vor înlocui pe cele uzate. Incidentul, fără precedent, s-a produs în prima săptămână a lunii iulie, iar termocentrala ar putea fi reparată abia la mijlocul lunii viitoare. Piesele vin de la Chișcani, o veche centrală dezafectată ce aparține de Complexul Energetic Oltenia.
„În ceea ce privește punerea în funcțiune a Grupului IV, noi ne-am pus un target de 15 august. Am discutat cu Complexul Energetic Oltenia. Urmează să primim oferta și bugetarea comercială pentru piesele pe care le luăm de la Chișcani. Iar în ceea ce privește banda de alimentare pentru Grupul IV, pot să spun că luni a ajuns prima bandă și cea de a doua vine, probabil, în jurul datei de 4 august”, declară Eduard Mija, director CEVJ
La mijlocul lunii iulie, termocentrala Paroșeni avea pe stoc aproximativ 40 de mii de tone de cărbune, iar cantitatea ar putea să crească, în condițiile în care toate minele dau cărbuni.

Diana Mitrache

 

De admin