În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au desfășurat trei percheziții domiciliare, în baza unor mandate emise de instanță, la locuințele unor tineri bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Faptele investigate s-ar fi petrecut în perioada 11–18 iulie 2025, pe raza municipiului Vulcan, și constau în înțeparea rezervoarelor unor autoturisme parcate și sustragerea combustibilului din acestea. Prejudiciul total estimat în cauză se ridică la aproximativ 20.000 de lei.

În urma activităților investigative, polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă. Cei trei tineri bănuiți de comiterea furturilor, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, toți din municipiul Vulcan, au fost conduși la sediul Poliției pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul unei echipe din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor în cauză.

Recomandări preventive pentru a reduce riscul de a deveni victimă a furturilor din autoturisme prin înțeparea rezervoarelor:

Evitați parcarea în zone izolate sau neiluminate: parcați autoturismul, pe cât posibil, în locuri bine iluminate, supravegheate video sau frecvent circulate, mai ales pe timpul nopții. Zonele întunecate sau retrase cresc vulnerabilitatea vehiculului la astfel de infracțiuni.

Instalați sisteme de alarmă și supraveghere: un sistem de alarmă activ și funcțional poate descuraja tentativa de furt. De asemenea, montarea unei camere de supraveghere orientată spre locul de parcare (în special în cazul locuințelor individuale) ajută la identificarea autorilor în cazul unei infracțiuni.

Verificați periodic zona rezervorului și împrejurimile mașinii: fiți atenți la eventuale urme suspecte de scurgere sau deteriorare în zona rezervorului, în special după ce autoturismul a fost parcat o perioadă îndelungată. Sesizarea rapidă a unei tentative poate limita pagubele și ajuta ancheta poliției.

Aceste măsuri pot contribui semnificativ la prevenirea furturilor de combustibil și la protejarea bunurilor personale.

 

De admin