În plină vară, o investiție mult așteptată a fost inaugurată la Lupeni. Vorbim despre ștrandul care acum e cu apă încălzită și are tot confortul necesar. De la șezlonguri, la zona de luat masa și până la toboganele mult așteptate, toate sunt acum disponibile aici.

Nu mai este nevoie de un drum lung cu mașina ca să ajungi la un ștrand modern. Avem unul la Lupeni, iar inaugurarea lui a avut loc acum. Și, pentru că vremea este excelentă, bazinele și șezlongurile s-au umplut de la prima oră.


„ E foarte frumos! Atmosfera este foarte frumoasă, lume multă, distracție din plin”, spune un tânăr. „E prima zi și atmosfera e foarte plăcută. A venit lume multă și ne place”, afirmă un altul. „E frumos! De aia am venit” „E foarte frumos! De vreo doi ani am tot așteptat, că era închis și tot întrebam când deschide? De vreo două zile au și urmărit acum, să văd când se deschide. Și acum, primii am fost”, spune un alt băiat.
„Mă bucur că de doi ani aștept ocazia asta, să avem și noi ceva în comunitate”, mai spune un altul.
O zi la ștrand costă 30 de lei pentru copii și 40 de lei pentru adulți, iar în week-end tariful crește cu 10 lei. Investiția este una privată, iar ștrandul a fost cândva al primăriei, cei de aici obținând maximul din acest parteneriat public – privat.


„Am reușit să dăm drumul la acest ștrand. E o investiție care nu e făcută pentru profit, ci pentru comunitate. Și așa, comunitatea noastră din valea Jiului devine mai puternică. Deja am și eu nepoți și știu ce se cere. Am văzut că părinții trebuie să meargă câte 100 de km cu copiii să se poată da pe un tobogan și am uite că am reușit și noi aici, în Valea Jiului. Să sperăm că avem cât mai multe zile cu soare”, declară Emil Părău, administratorul ștrandului.
„Parteneriatele acestea care se fac, uitați-vă că dau rezultate, atunci când ele sunt corecte. Și mă bucur că, deși sunt momente de criză pentru oamenii de afaceri, la Lupeni, oamenii investesc. Și o fac pentru oamenii de aici și este o bucurie să vedem sute de copii, care se bucură de acest ștrand. Încă din luna februarie s-a început și este îmbucurător că oamenii de afaceri sunt alături de comunitățile noastre”, afirmă Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Ștrandul de la Lupeni va fi deschis de dimineață de la ora 9,00, până la ora 19,00, iar aici cei care vor să se scalde, să facă plajă, ori să se distreze cu prietenii pe tobogane sunt așteptați cât va fi vara de lungă.

Diana Mitrache

 

De admin