Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce l-au lovit în cap pe patronul unui bar. Omul nu l-a mai primit în bar, fiindcă era băut bine. Proprietarul barului de 48 de ani a fost transportat la spital, după ce a fost lovit.

„Polițiștii din orașul Simeria au intervenit prompt în seara zilei de 13 iulie 2025, în urma unui apel la 112 care anunța o agresiune comisă asupra unui bărbat, ca urmare a unui conflict spontan. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20:15, iar persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 48 de ani, a fost găsită de echipajul de poliție cu o plagă deschisă la nivelul frunții, provocată, conform primelor cercetări, de lovirea cu un obiect contondent. În cauză, polițiștii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cel bănuit de comiterea agresiunii, un bărbat de 48 de ani din Câmpia Turzii, județul Cluj, a fost identificat rapid și reținut pentru 24 de ore”, se arată în comunicatul IPJ HUNEDOARA.

Astăzi, 14 iulie 2025, acesta urmează să fie prezentat magistraților Judecătoriei Deva, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

De admin