Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a fost nevoit să renunțe la ascensiunea pe vârful McKinley (6.194 m, Denali). A luat decizia, din cauza pericolului de avalanșă extrem de ridicat.

Adrian Ahrițculesei a plecat încrezător într-o nouă aventură, însă, după aclimatizare, în momentul în care a ajuns să facă ascensiunea, a fost nevoit să ia o decizie mai înțeleaptă decât ambiția de a ajunge pe vârf. “Din păcate, am fost nevoit să închei expediția pe Denali (McKinley) din cauza riscului ridicat de avalanșe. A fost o decizie grea, dar corectă. Oricât de mare este dorința de a atinge vârful, viața și siguranța rămân întotdeauna pe primul loc. Mulțumesc tuturor pentru susținere!” A scris Adrian pe pagina de socializare.
Potrivit specialiștilor, McKinley este un munte foarte riscant, iar acolo a nins foarte mult și s-a depus un strat nou de aproape un metru și jumătate de zăpadă. Așa că toate echipele de alpiniști au renunțat la ascensiune. Siguranța este pe primul loc, a spus și managerul său, Adrian Jurca.
În acest an, din cei 938 de alpiniști care au solicitat permise de urcare pe munte, doar 81 au reușit să ajungă până în vârf.
Adrian Ahrițculesei a plecat în ziua de 16 iunie spre Alaska, pentru a cuceri vârful ce face parte din circuitul Seven Summits, circuit ce reunește cele mai înalte șapte vârfuri montane de pe tot atâtea continente. Alpinistul din Valea Jiului a ajuns deja pe cinci dintre acestea vârfuri, inclusiv pe Everest.
Diana Mitrache

 

De admin