9La Petrosani, Ziua Apei a fost marcatãcu copii. Cei mici au dansat si au desenat, iar fiecare a spus câte ceva despre însemnãtatea apei.

Au desenat, au cântat si au dansat, pentru Ziua Apei. Mai multi copii de la Scoala I.G Duca din Petrosani si de la Clubul Copiilor din Petrila au venit la sediul Apa  Serv pentru a marca în felul lor Ziua Internationalã a apei. Fiecare a expus câte o creatie asa cum a înteles el. „Eu am desenat un cioban, care stã pe marginea unei ape, împreunã cu oile lui. Oile beau apã, ciobanul se rãcoreste si astfel am descris eu însemnãtatea apei. Apa nu e altceva decât viatã”, a spus Roxana Spiridon, o elevã, care a expus pe simezele improvizate ale Sãlii Londra de la SC Apa Serv.

Initiativa le-a apartinut în egalã mãsurã celor de la Ape, ca si celor de la Clubul Copiilor din Petrila. „În 22 martie sãrbãtorim Ziua Mondialã a apei si, cu acest prilej, am organizat aceastã expozitie, realizatã de copiii de la cercul de picturã al Clubului Copiilor din Petrila. Avem aici expuse lucrãri din diverse genuri ale artelor plastice, iar prin intermediul acestora copiii au încercat sã transmitã câte un mesaj privitorului si anume acela cã apa este simbolul viitorului”, a spus Liliana Matei, profesor de  Arte plastice.

9_1„Pentru noi e important cã marcãm astfel Ziua Internationalã a apei si vrem ca noua generatie sã înteleagã cât de mult trebuie sã protejãm resursele”, a spus si Cristian Ionicã, director adjunct al SC Apa Serv Valea Jiului.

Ziua Apei a fost sãrbãtoritã de toti copiii din scolile hunedorene si fiecare copil, în felul sãu, a demonstrat cã va face parte dintr-o generatie mai atentã la poluare.

Diana Mitrache