Sarim dintr-un cod intr-altul !  Nici bine nu am iesit de sub o atentionare de cod galben de ploi ca am intrat sub incidenta alteia, iar lucrurile nu par sa se opreasca aici. Tot week-endul care vine va fi sub semnul ploilor, al intensificarilor de vant, descarcarilor electrice si posibil caderi de grindina. Ultima atentionare meteo emisa de Administratia Nationala de Meteorologie a intrat in vigoare joi la ora 12 :00 si, conform primelor estimari, ar fi valabila pana vineri, 25 mai, ora 12:00, insa nu este exclusa o prelungire a acestei perioade. De altfel, in Valea Jiului a plouat aproape in fiecare zi din ultimele doua saptamani, iar paraiele au crescut in debite. “In ultimele 48 de ore, cel mai mult s-au inregistrat ploi de 32 de litri pe metru pastrat la Campul lui Neag, deci, cantitatea preconizata s-a adeverit. Instabilitatea, conform noului cod este pana vineri, dar cu posibilitatea prelungirii. Pentru zona noastra am avut cresteri pe cursurile de apa pana la 15 cm la Iscroni pe Jiul de Vest ”, a declarat Sorin Corici, sef Sistemul Hidrotehnic Petrosani – Apele Romane.

De asememea, nu este exclus ca apele sa se infurie in urmatoarele zile din cauza ploilor si sa avem parte de inundatii, mai ales ca debitele tind sa creasca si mai mult. “In continuare, preconizam cresteri de debite in zona noastra pe principalele cursurile de apa. Am trimis tutuor primariilor din Valea Jiului avertizari, pentru a se urmari cu atentie feneomenele vizate”, a mai spus Corici.

 

Luiza Andronache