Pentru că există o stație de oxigen performantă și fiecare pat este alimentat de la ea, secția de paliative a spitalului din Vulcan devine suport-COVID. În curte va mai fi adus un container, pe lângă cort și cel care va ajunge aici de la Prefectură. Totul, pentru triajul pacienților, care sunt din ce în ce mai mulți.
Sunt zeci de bolnavi care vin zilnic la Spitalul din Vulcan pentru analize, iar în secția de infecțioase sunt cei cu COVID. Au nevoie de oxigen și stația a fost pregătită să preia, deocamdată, toate urgențele. Va putea să preia chiar și alimentarea paturilor de la secția de paliative, secție de care vor fi internați în continuare bolnavii de COVID, pentru că altfel nu mai sunt locuri.
„De luni, secția de paliative a devenit secție COVID. Pe lângă Infecțioase, am fost solicitați să mărim capacitatea. Am luat măsura de a veni și noi în ajutor, iar etajul de paliative va fi pentru bolnavii de COVID”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

În plus, pe lângă cort și un modul care deja există în curtea spitalului, primăria va mai aduce unul. Bolnavii nu mai pot fi ținuți în frig, iar aceste module au paturi și pot fi racordate la utilități, așa încât suspecții să poată sta acolo.
„Am decis să ajutăm cu un container, care va fi montat până luni. Au fost momente în care cortul a fost arhiplin, dar ne gândim și la  condițiile meteo, că va fi din ce în ce mai rece și în aceste containere putem asigura condiții mult mai bune pentru cei care sunt suspecți. Vom avea două containere. Unul va fi pentru suspecți, unul pentru triaj și vom folosi și cortul, pentru că sunt tot mai multe cazuri”, a mai spus primarul din Vulcan.
Secția de paliative a spitalului din Vulcan a fost inaugurată în luna ianuarie a anului trecut, iar pe  timpul pandemiei au fost externați toți pacienții. Acum, secția poate fi folosită pentru bolnavii de COVID, iar triajul se va face în cele trei module ce vor ajunge în curtea spitalului.
Diana Mitrache