Vetuța Stănescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor și Administrației Publice, susține că Valea Jiului are o șansă istorică de a se dezvolta cu ajutorul fondurilor europene.
Sunt sute de milioane de euro puse la dispoziția României de Comisia Europeană în cadrul programului Just Transition Fund. Trebuie doar ca autoritățile locale să vină cu proiecte realiste, eligibile.  ”Valea Jiului acum are niște oportunități incredibile. Oportunitățile sunt fondurile europene. Avem avantajul că pentru sumele alocate prin fondurile europene, Valea Jiului nu are competitor. Totul este să reușim să le atragem, astfel încât să reușim să dezvoltăm turismul, infrastructura și nu în ultimul rând să susținem mediul de afaceri. O creștere economică în Valea Jiului este absolut necesară pentru a ne dezvolta și pentru a progresa”, spune Vetuța Stănescu. 750 de milioane de euro este bugetul alocat în cadrul programului Just Transition Fund.
Cosmin BACIU