Teatrul Dramatic Ion D. Sârbu din Petrosani invitã locuitorii Vãii Jiului la o nouã premierã a stagiunii 2016/2017, „Un pedagog de modã 9”.

Scenariul spectacolului este realizat de Daniel Vulcu, scenarist care a mai pus în scenã la Petrosani spectacolele „Si ministri calcã strâmb” si „La Iunion birjar” douã comedii savuroase, la fel cum va fi si spectacolul din acest sfârsit de sãptãmânã.Textul dupã care se joacã aceastã piesã este dupã I.L. Caragiale si Karinthy Frigyes.  Coregrafia este asiguratã de Victoria Bucun (Vica), prezentã pentru a doua oarã la Petrosani în acest an. Tot Vica a pregãtit coregrafia actorilor petroseneni la spectacolul „Alte trei surori”.

Pe scenã îi veti putea vedea pe Anka Marcos, Corina Visinescu, Amelia Toaxen, Simona Codreanu, Alexandru Cazan, Mihai Alexandru, Mihai Sima, Sergiu Fârte si Radu Tudosie. Scenografia este semnatã de Alexandru Radu iar muzica de Dorin Grigutã. Un spectacol antrenant, cu mult umor, muzicã si dans, asta promit actorii petroseneni. Premiera va avea loc sâmbãtã, 25 martie, de la ora 18:00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic Ion D. Sârbu Petrosani. Cei care nu pot ajunge la premierã sunt asteptati la urmãtoarele reprezentatii ale spectacolului.

Pe cei mici îi asteptãm duminicã, 26 Martie de la ora 12.00 la spectacolul „Muzicantii din Bremen”.

5-1

Biletele s-au pus în vânzare la Agentia de Bilete a Teatrului. Acestea pot fi achizitionate de marti pânã vineri, în intervalul orar 10.00 – 14.00 sau 17.00 – 20.00 iar în weekend, între orele 10.00-14.00. Pretul unui bilet la spectacolele pentru adulti este de 20 de lei iar pentru cei mici, 8 lei.

Ionela Purcaru – secretar literar