De câte ori s-a ars becul de pe stradă și nu ai știut cui să îi ceri ajutor? Ori nu ai știut cum să explici care corp de iluminat nu mai funcționează. Dar un fost candidat la funcția de primar la Petroșani, Viorel Pascu a venit cu o soluție inedită, aplicată deja de ani buni în alte țări europene. Viorel Pascu a vrut să fie primar la Petroșani, dar nu a obținut suficiente voturi, dar asta nu înseamnă că nu mai este interesat de comunitate. Și, pentru că mai mulți localnici din Cartierul Colonie i-au cerut mereu sprijinul atunci când se ardea un bec, i-a venit și ideea salvatoare. Totul a plecat de la bătrânele care nu se acomodează cu întunericul noaptea.
„Pe strada mea locuiesc câteva bătrâne, care au stâlpul de iluminat în fața geamului. Și, deși e o istorie mai veche cu identificarea becurilor și a stâlpilor, femeile se culcau mai liniștite că era becul în fața geamului. Au așteptat uneori mai multe săptămâni și, discutând asta cu copiii mei, care locuiesc în Anglia, le-am vorbit despre asta și mi-au spus că acolo stâlpii sunt numerotați cu un cod și ei sună la primărie și în jumătate de oră, maxim două ore, situația se remediază”, a spus Viorel Pascu, fost consilier local la Petroșani. Așa că a și numerotat câțiva stâlpi din zona lui. Omul locuiește în Colonia din Petroșani și, pe strada Aradului, a pus mai multe indicatoare, cu număr și chiar stema Petroșaniului. Și apoi a depus un proiect al registratură, cu gândul să poată fi luat în calcul și, poate, chiar bugetat.
„Am suportat singur costurile pentru numerotarea a 6 stâlpi din cartierul meu. Cu ajutorul unui vecin le-am pus pe stâlpi. Oamenii s-au bucurat de inițiativa mea și am vrut să le sugerez celor din primărie, ca la următorul buget să demareze un proiect. Am înregistrat la primărie propunerea, ca să aibă în vedere, care ajută nu doar la iluminat”, a mai adăugat fostul consilier local. Cei de la serviciul de specialitate din primăria Petroșani spun că schimbă, în medie, cam un bec pe zi, sau chiar mai puțin și că se descurcă cum pot, atunci când sunt solicitați.
„În prezent, din cauza vechimii lămpilor, în jur de 250 de becuri pe an înlocuim, plus cam 40 -50 de lămpi, ce nu le mai putem repara. În special cele cu leduri, care au ieșit din garanție. Când se ard, oamenii ne sună și ne dau adresa, cu aproximație, iar noi îi dăm operatorului, care, cam în 48 de ore intervine. Este o variantă și numerotarea stâlpilor, dar o parte sunt ai ENEL și alta ai municipalității. Dar încă pot spune că ne descurcăm să îi identificăm, că oamenii spun strada și în dreptul casei cu numărul. Și operatorii intervin seara, când văd exact ce corpuri nu funcționează”, explică metoda primăriei, Ciprian Preda, director DADPP Petroșani.
Rămâne de vâzut dacă inițiativa lui fostului consilier local va prinde contur și dacă vom avea și stâlpii de iluminat numerotați. Viorel Pascu este cel care, cu rîbdare și tenacitate, a ajuns să oblige CFR Timișoara să investească în gara de la Petroșani, iar proiectul de modernizare i se datorează în totalitate.

Diana Mitrache