Nu mai puțin de 60 de copii din Cartierul Dallas din Vulcan au avut ocazia să afle povești incredibile despre viață, dar și despre tinerețe fără bătrânețe, așa cum a văzut-o Petre Ispirescu.

A fost inițiativa lui Dorel Șchiopu, un localnic pasionat de istorie și cultură, care i-a adunat pe toți, le-a zis povești și le-a vorbit despre profesorul care lui i-a
schimbat viața.
Cei mici au râs și au citit măcar o jumătate de propoziție din basm. Totul, în memoria unui fost profesor Francisc Czimbalmoș.
Cine a stat în Vulcan știe clar că aici a predat Francisc Czimbalmoș. Profesorul era o enciclopedie vie, un sistem de referință și omul de la care putea oricine să ceară un sfat. A plecat de pe pământ și a vrut să fie înhumat cu basmul lui Petre Ispirescu „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, așa că acum, copiii din Dallas au aflat și ei despre acest basm, dar și despre plăcerea de a citi.
Și fiecare a citit câte puțin din basm, iar la final, toți copiii au primit Certificat de cititor destoinic, dulciuri și bunătăți.
„Vreau să vă spun o poveste frumoasă. Am avut un profesor la liceu, perfect. Știți ce înseamnă perfect? Orice voiai să știi, de la el puteai afla. Când cineva nu găsea, nu știa, toată lumea zicea du-te la profesorul Czimbi! A predat și istorie și muzică și filozofie. De ce credeți că era așa deștept? Pentru că citise foarte mult”, le-a spus Dorel Șchiopu, reprezentant al Institutului Intercultural Timișoara, copiilor adunați din cartier.
Dorel Șchiopu le-a spus și că acest profesor i-a schimbat viața, pentru că, într-o zi, l-a lăsat să asculte muzică clasică, schimbând macazul, că tot este el șef de gară la Petroșani, acum. Așa că s-a gândit că, din cei 60 de copii, poate unul să fie și el impresionat de o astfel de poveste și să devină mai bun, să vrea să citească mai mult și să răzbească în viață, chiar dacă acum trăiește într-unul dintre cartierele sărace ale Văii Jiului.
La reușita acestei acțiuni a contribuit Institutul Intercultural Timișoara și Asociația Ancora. La final au venit și
personaje de poveste, zâne bune, dar și Ioan Ologu, câștigătorul a două ediții ale emisiunii de cultură generală „Câștigă România”.
Diana Mitrache