M ai sunt câteva zile
și expiră perioada în care fermierii pot depune cereri pentru finanțarea activității de anul trecut. APIA a făcut anunțul oficial și îi așteaptă pe cei care au nevoie de bani, să vină la sediile la care sunt arondați.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a atenționat fermierii cu privire la
faptul că e momentul să se gândească să își depună cererile.
Crescătorii de animale pot depune cererile pentru ajutorul de stat aferent
serviciilor prestate în luna decembrie 2021 până la finalul lunii ianuarie, anunță Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Potrivit informațiilor emise, cererile se depun la sediile centrelor APIA unde a fost depusă cererea inițială anuală. Fermierii mai au o variantă, dacă nu doresc să meargă să stea la rând la ghișee. Cererile pentru ajutorul de stat se pot transmite de către crescătorii de animale și prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc). În acest caz, toate
documentele transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura
solicitantului și vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare, mai precizează APIA.
Diana Mitrache