U n recidivist din Petrila, prins de polițiști conducând fără permis, a primit o condamnare cu executare și riscă să ajungă în penitenciar dacă decizia Judecătoriei Petroșani va rămâne definitivă.

Individul a fost prins la volanul unui autoturism pe o stradă din Petrila, deși nu are permis. ”Inculpatul a fost observat de un echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, și întrucât agenții de poliție aveau indicii cu privire la faptul că inculpatul nu posedă permis de conducere, au procedat la oprirea autoturismului în dreptul Grădiniţei nr.2 şi i-au solicitat inculpatului documentele pentru control, acesta afirmând că nu posedă permis de conducere. (…) Inculpatul a declarat că nu posedă permis de conducere, dar a condus pe o distanță de aproximativ 100 metri. (…) Totodată a fost testat cu aparatul etilotest Drager, iar la poziția 00145, acesta a indicat o valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a mai stabilit că autoturismul condus de către inculpat are certificatul de înmatriculare suspendat, iar ITP-ul este expirat din data de 20.11.2019, stabilindu-se și că acesta nu deține o poliță RCA valabilă, motiv pentru care au fost reținute plăcuțele cu nr. înmatriculare”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Individul a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la 1 an de închisoare pentru conducere fără permis. În cazul său instanța n-a suspendat pedeapsa pentru că este recidivist. A comis în Italia mai multe infracțiuni, însă una dintre ele a fost considerată gravă. ”În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 05.06.2013 a constrâns-o pe numita (…) să întrețină relații sexuale împotriva voinței acesteia, apropiindu-se pe când aceasta avea un raport plătit cu un client în parcul de lângă gara Porta Nuova, bărbat pe care anterior l-a atacat și pe care l-a lăsat să scape, ulterior adresându-se numitei, amenințând-o că dacă nu rămâne cu acesta o va bate și o va jefui. A constrâns-o la un raport sexual complet, imobilizându-i mâinile și strivind-o la sol, astfel încât să o împiedice să fugă și să opună rezistență, lovind-o în frunte cu o lovitură de picior”, se arată în dosar. Un tribunal din Italia l-a condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Judecătoria Petroșani a apreciat că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât față de inculpat nu era împlinit termenul de reabilitare judecătorească la data săvârșirii faptei de condu-cere pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea permis de conducere.