După ce toată vara au stat degeaba și maxim doi, trei muncitori erau văzuți prin zonă, acum, la prima zăpadă, aceștia s-au înmulțit și dau zor să repare un drum din Cimpa, localitate ce aparține de Petrila.
Abia când a dat frigul și prima zăpadă, lucrările par să prindă contur.
Vorbim despre lucrări care trebuiau să fie aproape gata, însă, drumul e doar o mocirlă ce are, din loc în loc, niște cofraje ce vor forma rigolele de scurgere. Și unde mai pui că deja ninge și poate asfaltul nu va putea fi așternut? Primarul din Petrila, însă, s-a arătat optimist, că nu are ce face.
„Vorbim despre o lucrare care ar fi trebuit să fie finalizată, din punctul meu de vedere, de ceva timp. Se lucrează de aproape un an, iar termenul de finalizare era 29 noiembrie. Dar constructorul încă nu a făcut-o. Lucrează, la momentul acesta, pe penalizări. Sper să reușească să închidă lucrarea până la sărbători, pentru că zona aceasta este cea prin care se face accesul și la biserica din Cimpa și este nevoie să fie asfalt”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Constructorii, însă, abia fac fundația și primarul recunoaște că aici s-a tras de timp nejustificat de mult.
„Nu au avut oameni. Au tot schimbat personalul de lucru. Acum, văd că au găsit, pe final de an. Sunt mai mulți oameni, dar, până acum o lună-două, lucrau cu 3, sau 4 oameni, ceea ce nu poate avea randament, la o astfel de lucrare”, mai afirmă Jurca.
Problema forței de muncă este una întâlnită la fiecare lucrare și constructorii au preferat să angajeze muncitori nepalezi, la unele lucrări. Doar că, dacă nu sunt terminate la timp, aceste lucrări atrag alte probleme. „Finanțarea este din fonduri europene. Avem un contract pe POR (N.R. Programul Operațional Regional). Avem un proiect mai amplu, ce cuprinde și grădinița și Parcul Regele Mihai și am încercat să o etapizăm, așa încât să nu pierdem banii”, mai susține primarul.

Diana Mitrache