Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi susține că a decis  să facă pasul spre PSD pentru unitatea Văii Jiului care trebuie să fie “un factor cheie pe care Valea Jiului și județul Hunedoara trebuie să-l aibă pentru a valorifica la maxim oportunitățile pe care ni le deschide Programul pentru Tranziție Justă al Uniunii Europene și alte programe cu finanțare europeană și guvernamentală”.

“Decizia pe care am luat-o astăzi, de a candida la alegerile din 9 iunie 2024, reprezentând Partidul Social Democrat, pentru un nou mandat de primar al municipiului Petroșani nu a fost o decizie ușoară! După mulți ani  în care am reprezentat zona de dreapta a eșichierului politic, am convingerea că este o decizie înțeleaptă pe care aveam datoria să o iau pentru oameni și pentru comunitatea Petroșaniului. Pentru că dincolo de orice altceva, ceea ce este important pentru municipiul nostru este să ducem, cât mai repede, la bun sfârșit proiectele necesare pentru dezvoltarea Petroșaniului și să putem iniția altele noi, pentru oamenii din comunitatea noastră. Am ascultat vocea oamenilor care mi-au spus, de nenumărate ori, că administrația nu are culoare politică, iar în activitatea mea am încercat să țin cont întotdeauna de acest lucru. În același timp, unitatea este un factor cheie pe care Valea Jiului și județul Hunedoara trebuie să-l aibă pentru a valorifica la maxim oportunitățile pe care ni le deschide Programul pentru Tranziție Justă al Uniunii Europene și alte programe cu finanțare europeană și guvernamentală. Suntem obligați să lucrăm eficient și bine cu colegii primari din Valea Jiului și cu conducerea Consiliului județean pentru a reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun de a da o nouă șansă la dezvoltare, Petroșaniului și, în egală măsură, Văii Jiului și județului Hunedoara. Trebuie să fim cu adevărat o echipă! Această decizie nu va afecta sub nici o formă proiectele pe care le-am inițiat și pe care le derulăm acum în municipiul Petroșani și nici cele pe care le-am angajat. Dimpotrivă! Cred că având susținerea celui mai mare partid politic din România, susținerea Guvernului, a CJH, a colegilor primari din Valea Jiului și a dumneavoastră, a tuturor cetățenilor municipiului Petroșani, vom putea face și mai multe pentru municipiul nostru, pentru comunitatea noastră, pentru fiecare dintre cetățenii Petroșaniului. Cu aceste gânduri am luat astăzi decizia de a porni la drum într-un nou proiect politic, însă vă asigur că acesta nu este un proiect personal, ci unul pentru Petroșani și pentru comunitate!”, a postat pe pagina de Facebook primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.