I nstalația de transport pe cablu din Pasul Vâlcan nu funcționează. Nu va funcționa, cel mai probabil, toată luna octombrie, iar autoritățile locale spun că acum se fac pregătirile de iarnă. Totuși, există și situații ce ar putea determina repornirea telegondolei.

Dacă vrei să ajungi acum în Pasul Vâlcan nu poți decât pe calea rutieră. Telegondola nu funcționează și asta au sesizat cei care pleacă, mai ales la final de săptămână, în drumeții.
Primarul
municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, a explicat și motivul opririi, dar și în ce condiții o poate reporni.
„Este normal ca, înainte de sezonul de iarnă, să ne pregătim cu tot ceea ce înseamnă logistică. Facem revizii, verificăm rolele, motoarele, tot ceea ce ține de buna funcționare. Acum, dacă avem grupuri mai mari, bineînțeles că avem condiții să pornim telegondola. Dar, în principiu, în luna octombrie ne pregătim de iarnă. De altfel, se știe că la Vulcan, telegondola funcționează pe tot timpul anului. Nu o oprim, dar acum facem reviziile, iar din noiembrie va intra în regim normal de funcționare”, a declarat Cristian Merișanu,
primarul municipiului Vulcan.
Telegondola din Pasul Vâlcan este cea de a doua care funcționează în Valea Jiului, după cea din Straja, iar perioada de dinaintea iernii este destinată reviziilor în ambele situații.
Telegondola din Vulcan a fost inaugurată la începutul anului 2011, proiectul fiind realizat prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Instalația are 73 de
gondole și face legătuira între municipiul Vulcan și stațiunea aflată pe culmea muntelui, la confluența cu județul Gorj.
Diana Mitrache