D oi tineri din Petrila sunt inculpați pentru infracţiunile de tentativă la tâlhărie şi omor calificat, după ce au încercat să jefuiască un localnic și l-au bătut până acesta a decedat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au finalizat cercetările și au cerut judecătorilor să dispună începerea judecății în cauză. Potrivit rechizitoriului din data de 11.08.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în noaptea de 30/31.05.2022 au pătruns, prin efracţie, în locuinţa victimei, cu scopul de a sustrage bunuri, iar apoi au lovit victima cu pumnii, cu picioarele şi cu obiecte contondente la nivelul întregului corp
(inclusiv zona capului şi a toracelui) până ce şi-a pierdut cunoştinţa, după care au abandonat-o în această stare. Din cauza agresiunilor, bărbatul de 48 de ani a decedat. Cadavrul său în stare de descompunere a fost descoperit după circa o săptămână iar
anchetatorii, în urma activităților investigative, au stabilit că bărbatul ar fi fost lovit repetat de inculpați cu o bâtă. Cei doi tineri suspectați, ambii în vârstă de 18 ani, din Petrila, au fost arestați preventiv iar Tribunalul Hunedoara a dispus începerea judecății cauzei. Inculpații se află în stare de arest preventiv după ce magistrații le-au prelungit măsurile preventive. D. Samuel și P. Cosmin au solicitat judecătorului de
drepturi și libertăți din cadrul tribunalului să le fie revocată măsura arestării preventive sau măcar înlocuirea
acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, solicitări respinse de instanță.

Foto arhiva