S tudenții Universității din Petroșani au solicitat ca sesiunea de examene să se desfășoare tot online. Solicitarea acestora a fost analizată de conducerea instituției de învățământ superior, iar răspunsul a fost unul favorabil. Incidența cazurilor de coronavirus este în scădere la nivelul întregului județ, însă, chiar și în acest caz, la Universitatea din Petroșani sesiunea va avea loc în mediul online. Decizia a fost luată în urma solicitărilor venite din partea studenților. Și cursurile vor avea loc tot în spațiul virtual. ”Având în vedere că mai avem trei săptămâni de cursuri am considerat că nu mai este cazul să facem cursurile față în față și finalizăm semestrul online. Sesiunea de examene va fi tot online pentru că acest lucru a fost solicitat de către studenți și noi am răspuns pozitiv la această solicitare. Sesiunea de restanțe care va fi după, am decis că o vom putea face fizic sau online în idea în care o parte din studenți să poată veni fizic pentru a putea susține aceste examene”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani. În ceea ce privește sesiunea de restanțe, aceasta va avea loc în modul tradițional, adică în amfiteatre. Online vor putea participa doar studenții restanțieri care, din motive bine întemeiate, nu vor putea participa fizic. În acest caz se încadrează și studenții care sunt bolnavi.

Monika BACIU