Statia de sortare a deseurilor din Petrosani nu a functionat deloc si marti, 18 iulie, a expirat perioada de garantie a utilajelor, asa încât, de acum încolo, dacã ele nu vor fi functionale, nici nu poate fi tras cineva la rãspundere.

În 18 noiembrie 2015 s-a încheiat prima etapã a proiectului din Hunedoara privind sistemul integrat de gestionare a deseurilor, iar statia de la Petrosani a fost inauguratã cu fast, fãrã sã functioneze nici o clipã de atunci.  Cei de la Consiliul Judetean, însã, se roagã la Dumnezeu sã si functioneze toate echipamentele, în momentul în care vor trebui sã fie pornite. „Dupã 2 ani utilajele  au iesit din garantie. Noi, în perioada asta, am fãcut câteva porniri si opriri ale statiei de sortare si nu am sesizat defecte majore, dar, în cel mai scurt timp, vom avea si un operator zonal, pentru cã, din cele 4 caiete de sarcini, sunt pe SEAP toate, si douã au si viza ANAF, deci vom organiza licitatia pentru atribuirea lui. Implicit, operatorul zonal va prelua si facilitãtile de sortare. Doamne, fereste sã se defecteze!”,  a spus Mircea Bobora, presedintele C J Hunedoara.

Situatia este dur atacatã de fostul presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara. Operatorul regional, când va fi desemnat, ar putea oricând sã ridice obiectii cu privire la utilajele de la statia de sortare si, spune fostul presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara, Adrian David, care a si inaugurat în mandatul sãu statia, sã ne coste bani în plus. Nu este exclusã nici posibilitatea ca ele sã nu mai functioneze si atunci nimeni nu se poate face vinovat de asta.

„E un aspect pe care l-am semnalat în urmã cu vreo 3 luni de zile si mi-amintesc foarte clar cã atunci, prin luna mai, conducerea CJH afirma cã existã discutii si tratative cu furnizorii de echipamente  pentru prelungirea acestor termene de garantie.  Si atunci, ca si acum,  mi se pare nãstrusnicã aceastã declaratie a celor din executivul Consiliului Judetean si mi se pare degradant modul în care încearcã sã ne pãcãleascã. Este pãcat cã utilajele  nu au fost puse în folosintã niciodatã si, ca de obicei, executivul CJH s-a aplecat mai mult pe problematica din centrul Judetului,  respectiv, pe punerea în functiune a deponeului de la Bârcea Mare”, a adãugat si Adrian David, fost presedinte al CJ H

Capacitatea acestei statii este 15.980 tone pe an si va fi deservitã de 24 de operatori, fiind gânditã ca un sistem integrat, împreunã cu statia de transfer. Fluxul tehnologic începe cu un desfãcãtor de saci, care are pe lângã functia de tãiere a sacilor si un angrenaj care niveleazã deseurile, pentru ca acestea sã fie împrãstiate pe banda de sortare. Pe banda ascendentã, deseurile intrã în statia de sortare, înainte trecând printr-un separator magnet de feroase, dupã care la final existã un alt separator magnet de neferoase, care eliminã dozele de aluminiu. La capãt este o presã de balotat, care trece pe sorturi toate deseurile. Nimic nu a mers pânã marti si, din aceastã sãptãmânã, nimic nu mai este în garantie.

Diana Mitrache