A u început măsurătorile pentru lucrarea de la poalele masivului Straja, acolo unde va fi construit un nou bazin de înot. Compania Națională de Investiții este cea care va executa lucrarea, iar primarul, Lucian Resmeriță, speră să o finalizeze până la sfârșitul acestui an.

Topografii au ajuns în teren și acum s-au făcut primele determinări pentru lucrarea de la Lupeni.
Prin construirea
bazinului de înot din Zona Agrement, Lucian Resmeriță, primarul din Lupeni, spune că va crea condiții atât pentru relaxare în timpul liber, dar și pentru cei care doresc sa practice sport de performanță la nivel competițional.
„S-a muncit foarte mult, am trecut de foarte multe etape, dar important pentru noi este că astăzi (n.r. miercuri 16 martie), se lucrează la delimitarea perimetrului. Au venit reprezentanții firmei din Târgu Jiu, care și-au deschis aici șantierul, am dat autorizația de construcție”, a spus Lucian Resmeriță,
primarul municipiului Lupeni.
Bazinul de înot, va fi amplasat în zona de îmbarcare a telegondolei ce urcă la Straja și, așa cum spun autoritățile locale, va fi locul ideal de relaxare, vara și iarna, pentru turiștii care aleg stațiunea.
Stațiunea de munte Straja este una dintre principalele zone de atracție pentru schiori, iar construcția unui bazin de înot, la baza muntelui, ar putea fi exact ceea ce mai lipsea, pentru că turiștii să găsească aici un pachet complet.
Așa că lucrarea, deși întârziată, acum are șanse să fie finalizată anul acesta, în varianta optimistă.
„A mai durat un pic, pentru că iarna e lungă la noi și au avut probleme legate de obținerea autorizației ISU. Aici a durat cam 5, 6 luni, dar am reușit să o avem și era ultimul punct. De acum suntem gata să pornim lucrările. Oamenii își doresc bazinul, CNI
ne-a dat peste
12 milioane de lei, iar primăria a reușit să aducă acolo apa curentul, gazul metan. Gazul metan este adus la jumătatea distanței, așa că firma are posibilitatea să își atingă obiectivul propus și să termine lucrarea anul acesta până la final”, a mai adfăugat primarul din Lupeni.
Lucrările se vor excuta de asocierea formată din BEST CHANCE, DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 și SC SCUAR SRL. Constructorii au o perioadă de execuție de 12 luni.
Finantarea lucrărilor se realizează prin Compania Națională de investiții.
Diana Mitrache