Detalii șocante ies la iveală în cazul tragediei de pe șoseaua de centură a municipiului Petroșani, când un copilaș de 11 ani a fost ucis pe trecerea de pietoni, iar alți cinci colegi de-ai lui răniți. Autorul accidentului a fost condamnat zilele trecute la aproape 14 ani de închisoare. Cercetarea arată de ce procurorii l-au învinuit pe Nițariu Claudiu de infracțiunile grave de omor și tentativă de omor.
În data de 21.12.2022, în intervalul orar 18:30-19:00, deși nu avea permis de conducere și consumase băuturi alcoolice, Nițariu a urcat la volanul autoturismului pentru a merge la Petrila, să joace biliard. Deja era băut bine iar cu el și-a luat un amic și un frate de doar 9 ani. La întoarcere, la primul sens giratoriu dintre Petrila și Petroșani, lui Nițariu, din cauza alcoolului, i s-a părut o provocare că un autoturism îl depășește și a accelerat puternic. Atât fratele său de 9 ani cât și amicul său aflați în mașină, de teamă i-au cerut să meargă încet ori măcar să-i lase să coboare. ”A continuat să conducă autoturismul, rulând cu viteza de circa 70 – 80 km/h pe șoseaua de la intrarea în Petroșani, iar când a ajuns pe șoseaua de centură, în zona Bisericii aflată vis-a-vis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, acesta s-a luat la întrecere cu un autoturism marca BMW seria 7, culoare albă, care a trecut cu viteză pe lângă autoturismul condus de inculpat. În acest context, persoana acuzată (n.r. Nițariu Claudiu) a accelerat în speranța că îl va ajunge, viteza autoturismului crescând la aproximativ 130 – 140km/h. După ce a trecut de sensul giratoriu de la „Avion”, a ajuns la trecerea de pietoni marcată, semnalizată și iluminată corespunzător, unde a surprins și accidentat șase persoane aflate în traversare pe trecerea de pietoni, cinci dintre acestea fiind proiectate pe carosabil, la diferite distanțe, iar a șasea rămânând pe capota autoturismului”, se arată în dosarul de cercetare. Tânărul aflat cu Nițariu în mașină, după tragedie, i-a cerut să oprească. Sceleratul l-a lăsat să coboare și a fugit către Aninoasa, unde a și fost găsit și prins de polițiști. Claudiu Nițariu a susținut în fața anchetatorilor că avea 50-60 de km la oră când a lovit copiii pe trecerea de pietoni, deși amicul său aflat pe locul din dreapta a văzut că autoturismul rula cu viteza de 140 km/h, iar expertiza tehnică auto efectuată a stabilit fără putință de tăgadă că avea viteza de 137 km/h. Claudiu Nițariu este deținut în Penitenciarul Aiud și poate face apel la condamnarea dictată de Tribunalul Hunedoara.