Pentru a fi functional si util, sistemul de supraveghere video al municipiului Petrosani  trebuie sa lucreze in baza unui protocol si al unui regulament. Asta va fi posibil, doar dupa ce  consilierii locali vor adopta o hotarare in acest sens.  

Sistemul de supraveghere video este in probe si inregistreaza imagini din oras. Acesta a fost montat recent, dar are nevoie si de un regulament de functionare, care va fi elaborat in aceasta perioada. Abia apoi va fi supus votului in Consiliul Local al municipiului Petrosani. „Sistemul este operational inca de la jumatatea lunii iulie, insa, nu exista inca un cadru legal pentru a stabili exact care sunt persoanele si organele abilitate a avea acces la aceste informatii. Acest lucru se va face in decursul acestei luni, urmand ca la sfarsit de august, in sedinta de consiliu sa fie  adoptat acest regulament de functionare. Regulamentul va fi intocmit de seful Politiei locale, vizat de primar, amendat sau nu cu amendamente de consiliul local, iar abia apoi vom sti cum si cine e abilitat sa obtina imagini”, a declarat Dorina Nita,viceprimarul municipiului  Petrosani.

Sistemul a fost implementat din fonduri europene si a costat putin peste 630 de mii de lei, iar implementarea lui a vizat imbunatatirea sigurantei in locurile publice.

La imaginile stocate, insa, vor avea acces doar anumite categorii de institutii in baza unui protocol ce va fi intocmit si avizat de Consiliul Local al municipiului Petrosani.

 Diana Mitrache