A nins acum, la Paști, și a plouat ca niciodată, de Crăciun și imediat după. A fost un sezon de iarnă greu, așa cum îl numesc cei care administrează domeniul schiabil de la Straja și care au constatat că încălzirea globală e adevărată și a schimbat mult clima, punându-i la grele încercări.

Prima ninsoare la Straja a venit devreme și imediat au pornit tunurile de zăpadă, dar asta nu a durat așa cum se așteptau cei din munte. Asta,
pentru că, dacă începăeau ninsorile aici nu se mai opreau. Dar vremea nu mai este cum o știam noi.
„Au fost niște ani buni, turiști mulți, gradul de ocupare aproape 100%, dar anul acesta am muncit mai mult ca să producem zăpada artificială. Încă din 18 noiembrie, la prima ninsoare și frig, să punem în funcție tunurile de zăpadă de pe tpate pârtiile. Am dat drumul de 1 decembrie la sezonul de schi pe 4 pârtii. Apoi, într-o săptămână, la toate. Dar au început căldurile”, a spus Emil Părău,
administrator al domeniului schiabil de la Straja.
Dar, în ciuda vremii care le-a dat de lucru mult mai mult, guvernul pare să le fi venit în ajutor.
„Vacanța de februarie a fost un lucru bun și, pentru că fiercare județ a putut să aleagă perioada, și, în loc de o săptămână de vacanță, am avut 3. Asta a fost o gură de oxigen, dar și atunci am avut probleme. În 22 februarie, vă spun, ceva ce nu s-a întâmplat niciodată, deși eu, iarnă de iarnă sunt la Straja, a ploaut două zile. Nu a topit zăpada, dar nu s-a putut schia. A fost un an atipic”, a mai adăugat Emil Părău.
Și, de parcă nu au mers toate anapăoda, acum, de paști, pe pârtii este zăpadă. În schimb, turiștii puțini care au urcat nu
și-au mai adus și schiurile.
„În aprilie ne-a mai dat 40 cm de zăpadă, iar de Paști aveam 1 m zăpada pe pârtie, dar, din păcate, nu am mai dat drumul la instalații, pentru că nu avem pentru cine. Acum nu sunt schiori”, a spus Părău.
Așa că acum, toată nădejdea merge spre vară. Turismul de vară poate salva munca din iarnă, iar pârtiile sunt veritabile trasee de montain bike. „S-au făcut niște trasee de coborâre pe sub gondolă, pe Pârtia Baloo și Lupilor, două pârtii pentru biciclete. Spun unii că sunt cele mai frumoase din țară și se coboară în jur de 4 km, deci e bine. Dar încă suntem la început și vrem să facem și în Pasul Vâlcan. Și și cei din Parâng fac acum un traseu. Și, trebuie să spun că totul s-a făcut cu voluntariat”, a mai spus Emil Părău.
Diana Mitrache