Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeter-minată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de operator registrator de urgență debutant – 0,5 normă.

Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, diplomă de licență economist și 3 ani și 6 luni vechime în specialitate.
Pentru a ocupa un post contractual vacant candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, și anume are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
În data de 20 iulie va avea loc
proba scrisă, iar în data de 22 iulie este programat interviul.
Monika BACIU