O femeie din municipiul Lupeni a făcut plângere la poliția din localitate după ce i-a fost furat tomberonul de gunoi din fața locuinței. Chiar dacă pare neverosimilă sesizarea, realitatea este că recipientele din plastic sunt bunuri râvnite de culegătorii de fructe de pădure ori ciuperci.

Pe de altă parte, în baza plângerii, polițiștii din Lupeni au început urmărirea penală pentru infracțiunea de furt
calificat.
Totuși, ancheta
acestora n-a dus la nici un rezultat, iar în lipsa unor autori, procurorii au cerut închiderea
dosarului. ”Având în vedere faptul că în urma cercetărilor efectuate nu s-au putut identifica autorii faptei, prejudiciul mic produs în cauză, modul şi împrejurările faptei cercetate, eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia, urmarea efectiv produsă, se apreciază că, în concret, fapta nu prezintă gradul de gravitate care să justifice un interes public în urmărirea acesteia, judecătorul de cameră preliminară constată că în mod corect s-a reţinut de către procuror incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin 1 din Codul de procedură penală”,
se arată în soluția Judecătoriei Petroșani. Instanța a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria, decizia fiind definitivă.