Au scris că vor zăpadă și că își doresc ca toți copiii să fie fericiți de Crăciun. Au pus scrisorile la poștă, iar Moș Crăciun, căci lui i-au fost adresate, a premiat copiii. La Petroșani, două fetițe și un băiat au fost cei acre au scris cele mai frumoase gânduri de Crăciun.

Concursul i-a antrenat pe cei mici, care i-au scris lui Moș Crăciun și i-au cerut să le fie tuturor mai bine. „I-am scris că vreau să fie și copiii mai săraci fericiți și să aibă toată lumea tot ce își dorește.  Eu îmi doresc, pentru mine, niște dulciuri și multă zăpadă”, a spus Beatrice, iar Edy, un alt câștigător a recunoscut că vrea un joc de LEGO.

Dar nu toți au vrut să își divulge secretul ce le-a adus cadouri de la Moș Crăciunul Poștei.„Eu  i-am spus lui Moș Crăciun să aibă grijă de familia mea și la fiecare om de pe pământ să îi aducă anul acesta cadoul dorit. Nu e prima dată când iau premiul de la Poștă, am luat premiu și anul trecut. Secretele rămân secrete și vă pot spune puțin dintre ele acum, a adăugat Alexia.

Acest concurs a plecat de la noi și, în acest an, a ajuns în mai toate oficiile poștale din țară, fiind recunoscut drept un proiect ce îi împlică pe copii în magia Crăciunului, și altfel.

Iar cei de aici au fost premiați pentru că au scris lucruri inedite.

Atât de frumos au scris! M-a impresionat că au scris că vor zăpadă, pe care nu o prea avem. Ații au zis că își doresc să fie căldură mai multă în sufletele oamenilor. Cred că acesta este un lucru esențial, a spus Maria Czane, dirigina Poștei Hunedoara – Deva.

Anul acesta au scris aproape 500 de copii din județul nostru scrisori adresate lui Moș Crăciun și toate au ajuns la Poștă. „Eu am lucrat între 1991 și 1994 la Poștă și pe mine mă leagă multe lucruri aici. Multe dintre angajatele poștei au fost colegele mele de serviciu și vin aici cu mare plăcere de fiecare dată. Cred că acest mod de comunicare prin scrisori scrise de mână, ori bătute la mașină, ca pe vremuri, are farmecul ei și nu va pieri cu toate dispozitivele acestea electronice”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care i-a premiat pe copii.

Poștașii din județul Hunedoara au fost primii care au lansat proiectul cu scrisorile către Moș Crăciun și modelul a fost preluat de mai toți din țară. Așa că Moș Crăciun a premiat și copii din Valea Jiului și din zona Devei, șidin zona Brad.

Diana Mitrache