Presa scrisă, ori televiziunea sunt, pentru elevii de școală generală, o necunoscută. Nu știu ei cum se fac știrile, le văd la televizor, ziare nu cumpără, însă, o zi din programul Școala altfel i-a adus alături de noi. Au vrut să știe cum fac jurnaliștii să ajungă la un eveniment, cum e să fii reporter de război, iar la final, am schimbat rolurile.

Elena Humel este diriginta clasei a VI-a de la Școala Avram Stanca din Petroșani și, pentru că în urmă cu mulți ani, ne-a fost colegă la știri, a vrut să le arate celor mici ce facem noi.
„Cred că și niște copii de clasa a VI-a trebuie să știe ce este presa. Noi încercăm să le formăm mai multe abilități, printre care și aceasta de a citi un ziar, de a aborda un anumit subiect. De ce nu? Educația pornește din școală. (…) Poate și faptul că am lucrat o vreme în presă și eu și a fost o perioadă plăcură de care îmi amintesc mereu, iar copiii sunt întotdeauna curioși, atenți”, a spus Elena Humel, diriginta clasei care ne-a fost gazdă pentru o oră.
Copiii au vrut să știe multe, ne-au întrebat de toate, iar pe colegul nostru Ilie Pintea l-au asaltat cu întrebări despre război. Le-am dat microfonul și, până la urmă, am inversat rolurile. Două dintre fete au preluat rolul de reporteri și au vrut să afle de la colegii lor dacă le-a plăcut lecția aceasta. Și, mai mult, au fost interesate și au cerut ajutor, ca să știe ce să întrebe, așa încât să pară reporteri adevărați.
Le-am vorbit despre lucrurile frumoase, ori mai puțin frumoase descoperite în teren. Ilie Pintea, corespondent de război, cu misiuni în Afganistan și Ucraina a fost cel mai asaltat de copiii curioși să știe unde era mai rău, cum e o țară măcinată de război, ori cum a trecut peste. Și, la final, am vrut și noi să știm cum li s-a părut lor lecția cu noi. „Mi s-a părut interesant ce faceți voi. Că mergeți să aflați lucruri noi tot timpul. La știri mă mai uit, dar ziar nu prea cumpăr”, a spus Ruben.
Dar copiii au fost și pragmatici: „Mă uit la știri, dar ziar nu iau. Mă interesează când se vorbește de facturi, de pensii, de alocații. Aș vrea să crească alocația”, mi-a spus Rareș.
„Sunt pasionată de sport și mă interesează tot ce se petrece în sport, așa că mă uit la știri, citesc pe internet. Ziare nu cumpăr, că avem telefoane mobile, aplicații care ne duc la informații”, a susținut Miruna.
„Mi s-a părut interesant. Chiar voiam să știu de ceva timp cine sunt cei care stau în spatele camerei. Eram curioasă să aflu pe unde ați fost, cum e aventura la știri”, a spus Ariana.
„Mi s-a părut interesant că am avut ocazia să vorbim cu voi. Noi vedem numai la știri ce se întâmplă, dar nu și oamenii care fac știrile. Este interesant acest domeniu”, a conchis Andrei, unul dintre cei mai activi.
Și, dacă cu microfonul și camera au vrut să conlucreze, din ziare, o parte dintre băieți au făcut bărcuțe.

Diana Mitrache