S alvamontiștii nu pot realiza venituri proprii, așa că acum, consilierii județeni au remediat acest aspect, mai mult de oridin birocratic, printr-o hotărâre. Salvamontiștii apun că e vorba despre structura județeană, care este total diferită de cele locale și care are o arie de acțiune mult mai mare decât cele din stațiuni.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului ce a fost votat de consilierii județeni, serviciul Salvamont va fi susținut doar cu bani de la bugetul acestei instituții. Și asta a însemnat o modificare de ordin birocratic a hotărârii inițiale prin care s-a înființat acest serviciu și care a fost aprobată în 2003. Și astfel, finanțarea serviciului Salvamont,m inclusiv dotarea și echiparea cabanelor cu aparatură, instrumente și materiale se va face doar de la buget, pentru că, la noi în județ, Salvamont nu realizează venituri proprii. „Sunt doar câteva mișcări contabilicești. Cine a înființat serviciul s-a gândit că poate vom avea și venituri proprii, taxe, chirii, avize, ori noi nu avem. Singurul nostru finanțator este CJH și se trece pe sursa A, ca să înlesnim defapt actele contabile”, a precizat Ovidiu Bodean, șef Salvamont Hunedoara.
În stațiunile de munte sunt servicii salvamont independente de acesta și care au o activitate mai restrânsă, salvamontiștii de aici fiind cei care acționează în zonele cu turiști. „Este serviciul județean cu două zone: Valea Jiului și Retezat și cele locale, Lupeni, Petroșani și Uricani, care au servicii locale, înființate înainte de înființarea serviciului județean, Acesta acoperă tot ce nu este acoperit de UAT-uri. Pentru că ele acoperă foarte puțin din zonele acestea”, a mai precizat șeful Salvamont Hunedoara.
Proiectul de hotărâre a fost pe ordinea de zi a ședinței din această săptămână și a fost votat de consilierii județeni.
Diana Mitrache