A proximativ 2.000 de elevi din judetul Hunedoara au cursurile reduse la jumatate, din cauza gerului.

Se incalzesc cu lemne, dar acestea au fost cumparate ude, asa ca in salile de clasa temperaturile nu sunt cele optime pentru desfasurarea orelor de curs in conditii normale. In consecinta, reprezentantii Inspectoratului scolar Judetean Hunedoara au decis reducerea, la jumatate, a orelor in mai multe institutii de invatamant din judet.  O decizie in acest sens a fost luata pentru Grupul scolar Minier din Lupeni, Centrul de Pedagogie Curativa Lupeni, Colegiul National „Avram Iancu”  si scoala Generala „Horea Closca si Crisan”, ambele din Brad, dar si la scoala din Ciungu Mare – comuna Romos. „In aceste cazuri cursurile au fost reduse. Nu avem unitati de invatamant unde cursurile sa fie suspendate”, a subliniat inspectorul scolar general al judetului Hunedoara, Alexandru Lautaru.

Reprezentantii ISJ Hunedoara tin in permanenta legatura cu directorii unitatilor de invatamant din judet, pentru a vedea daca sunt elevi care, din cauza conditiilor meteorologice, nu au putut ajunge la scoala, dar si pentru a nu exista probleme mai grave, cum ar fi ca elevii sa ramana inzapeziti in drum spre scoala.

Carmen Cosman