Legea care prevede un spor de până la 20% pentru profesorii, ori medicii, care lucrează în zone izolate, cum este Valea Jiului, a fost atacată public de Lucia Muntean, un dascăl din Valea Jiului, care a spus că refuză o astfel de sumă, despre care spune că ar fi “ sporul rușinii”. Asta l-a nemulțumit enorm pe Cristian Resmeriță, mai ales că totul vine după ce Comisia de Învățământ a fost singura care a dat un aviz negativ.
„Eu vreau să sper, pentru toate cadrele didactice din țara aceasta, pentru toate cadrele didactice din școlile din Valea Jiului, că vom obține de la PNL salarii suficient de mari, ca să nu mai avem nevoie de aceste sporuri, care înainte știți cum se numeau? Sporuri ale rușinii. Eu nu vreau un spor de acest fel!”, a spus într-o emisiune la postul de televiziune local Mondo Tv, Lucia Muntean, în precampania sa pentru postul de senator din partea PNL.
Pentru că i-a catalogat inițiativa legislativă drept o înjosire, Cristian Resmeriță a reacționat public.
„Exprimarea  pe care a avut-o, cum că acest spor ar fi un spor al rușinii, pe mine personal, dar și pe profesorii care au urmărit această emisiune, ne-a dezamăgit profund. (…) Prezint o nouă dovadă a faptului că unii candidați ai PNL nu numai că nu au nevoie de un astfel de spor, ci, mai mult, spun că este unul al rușinii. Dacă doamna Muntean, candidat al PNL, profesor din Petroșani,  consideră că nu are nevoie de un astfel de spor, nu trebuie să îl primească, însă, o rog  să le lase șansa celorlalți să beneficieze de el, pentru că nu cred că ar fi un lucru rău”, a spus senatorul Cristian Resmeriță, cel care are această inițiativă legislativă.
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Consiliul Economic și cel Social,  Consiliul Legislativ şi Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor au avizat favorabil Proiectul de Lege al senatorului  Cristian Resmeriță. Este vorba despre legea care prevede reintroducerea unui procent de până la 20%, pentru profesorii, medicii, asistenții și asistenții sociali care aleg zone defavorizate, așa cum este Valea Jiului. Singurii care au avizat negativ această lege sunt cei de la Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, iar acum reacții au venit și de la  profesori din Valea Jiului. Lucia Muntean este candidat la Senatul României din partea PNL, la fel ca și Cristian Resmeriță.
Diana Mitrache