Comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara verifică toate zonele în care sunt depozitate mașinile nefolosite. Sunt rable și, chiar dacă asta intră în atribuțiile autorităților locale, ele poluează și trebuie ridicate cât mai urgent. În plus, ele chiar pot valorificate în folosul primăriilor.

Comisarii Gărzii de Mediu și inspectorii ISU Hunedoara fac controale comune acum și caută să vadă unde sunt depozitate mașini abandonate, ori rable pe care nimeni nu le-a mai mișcat de ani de zile. Este un control tematic și chiar au fost date amenzi.
„Avem în derulare un program pentru cei care valorifică partea de deșeuri și aici mă refer la vehiculele scoase din uz. Colaborăm cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, având controale comune și, din păcate, și aici am avut o serie de nereguli constatate în teren și am aplicat mai multe amenzi”, a declarat Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
Comisarii de mediu atrag atenția că aceste rable ar putea fi valorificate acum.
„Mașinile abandonate, în principiu, sunt în grădina primăriilor. La ora aceasta fiecare UAT caută să rezolve problema printr-o hotărâre de consiliu local și să își facă o locație în care să pună aceste mașini și, dacă nu vor fi ridicate, să le valo­rifice în interesul UAT-urilor”, mai spune Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
Toate aceste deșeuri vor trebui ridicate de pe domeniul public și duse în spații special create. Mai apoi, primăriile le pot vide la fier vechi. Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.
Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.
Diana Mitrache